Nu înarmaţi copiii cu lacrimi nucleare
să ne lăsăm iradiaţi doar de gingășia lor
viitorul li se deschide-n suflet ca o floare
Dezamorsaţi noaptea de la reverul naturii
sau lumina va ajunge un porumbel ratat
copilăria plânge în hohote la marginea urii
în acest secol moartea se-nrolează soldat
Prin venele lumii o să curgă lovituri de tun
măslinul iată nu mai vrea să porte mască
viaţa este frumoasă pământul este bun
de-aia nicio mamă nu mai vrea să nască
Costel Zăgan, Poeme infracţionale
