Costel ZAGAN
Colinda lui Nică
Am lăsat umbra în tindă
și-n fereastră o colindă
lerui-ler cu flori de vânt
sfântă noapte pe pământ
Lerui-ler scântei de stea
așa-i Doamne dragostea
un copil vai și-o copilă
raiului îi plâng de milă
Inima lor dă lumină
adevărul sfântă vină
de la el începe lumea
unde este însă culmea
Lerui-ler să fim copii
și în anul zece mii
Lerui-ler dragostea mea
nicăieri n-ar încăpea
nici în cer nici pe pământ
în tăcere sau cuvânt
Lerui-ler noapte și zi
lângă tine orice-ar fi
plâng și codrii nu te văd
bate frunza ce prăpăd
Lerui-ler frunză din rai
să primești mereu tu dai
lerui-ler dragostea mea
durerea te-ar încăpea
Lerui-ler femeie-rai
răsar stele jos când stai
Costel Zăgan, CEZEISME II
Costel Zăgan, CEZEISME II
Ninge cum ningea odată
lerui-ler cu flori de măr
viscolește înflorind o fată
din pământ și pân-la cer
Lerui-ler cu flori de măr
doar vioară parcă ninge
și-un troian într-adevăr
lasă-n urmă câte-un înger
Doar vioara parcă ninge
viscolește înflorind o fată
soarele un strop de sânge
ninge cum ningea odată
Lerui-ler cu flori de măr
o mână mă scoate-n cer
*
Aho, aho, poeți și frați,
Stați colea și ascultați:
S-a sculat de-un an
Poetul Zăgan,
Mă rog, și Costel,
Naiba o vrea și el!
Doamne, să ne zică
Urătura cea mai mică,
Fără niciun dram de frică!
Și-l poftim acum
Să-și tragă din drum
Anul Nou cel Bun!
Apoi, dragi poeți,
Care vreți, care puteți,
S-o trageți și din stilou,
Hai noroc la Anul Nou!
Hăi, hăi!
