Decembrie
miercuri, 23 decembrie 2015
Decembrie-a uitat să ningă
doar îngerii mai ning șuvoi
te caută un înger c-o seringă
să-ți dea iar timpul înapoi
Doar îngerii mai ning șuvoi
Bacovia-n zadar suspină
când clipele se duc din noi
lăsând în urma lor lumină
Bacovia-n zadar suspină
mă caută un înger c-o seringă
de întuneric lumea-i plină
decembrie-a uitat să ningă
Doar îngerii mai ning șuvoi
marcând tăcerea dintre noi
Costel Zăgan, CEZEISME II
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu