Mă trezesc cu noaptea-n cap
ochii împrăștie stele verzi
ies în fugă pe ușă
trăgând cerul în piept
Doamne de ce m-ai părăsit
cerul scârție aberant
nu știu încotro să-mi îndrept sufletul
încet-încet mă liniștesc
tăcerea și frumusețea nopții de iulie
poezia mă scoate din priză
cocoșul cântă a doua oară
incognito
cu
lună plină
Costel Zăgan, Angoasele mele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu